Sfarsit de an ...

Singurele lacrimi a caror amaraciune este deplina sunt acelea care nu cad pe pieptul nimanui si pe care nu le sterge nimeni...

Se apropie, cu pasi repezi, noul an si ca de fiecare data incerc sa fac o balanta a anului care tocmai sta sa-si inchida fila in istorie. A fost bine, a fost rau ? Practic, ce mai conteza?....

Am cazut intr- o prapastie adanca a dezamagirii si deziluziei pentru ca la sfarsit, cand am tras linie si am facut totalul a iesit cu minus.

Oare de ce trebuie sa luptam atat de mult pentru atat de putin ?

Inainte eram bucuroasa doar pentru simplul fapt ca exist, ca am o familie care ma iubeste si pentru care insemn totul. Avem puterea sa ma bucur de soare, care este in fiecare zi mai frumos, si ca oricat de tare ar intepa, trandafirii, sunt la fel de frumosi....

Am uitat sa ma mai bucur de viata si de tot ce inseamna ea.

Poate veti spune ca sunt nebuna si poate ca nu sunteti departe de adevar, dar nu mai pot sa suport " gunoiul" din jurul meu .

Nu sunt capabila sa inteleg de ce trebuie sa acceptam toate mizeriile doar " pentru ca trebuie". Si nu inteleg de ce suntem impartiti in adulti si copii cand de fapt ar trebui sa fim cu totii copii pentu ca asta suntem.( si nu ma refer la varsta ). Adultii, sunt in realitate doar niste copii in haine prea mari care au primit niste jucarii mult prea sofisticate pentru ei . Copii, care au pretentia sa fie tratati ca niste oameni mari dar care atunci cand se supara "isi iau jucariile si pleca acasa".

Nu stiu de ce nu este posibil sa ramanem cu sufletul curat, de copil, si sa fim capabili sa spunem mereu ce ne supara la cei din jur , cu riscul de a rani dar cu posibilitatea de a vindeca. De ce trebuie sa incerci sa descifrezi adevarata fata a lumii si apoi dupa ce ai prins curajul sa o" saruti" sa te plesnesca atat de rau incat sa simti cum toata lumea se naruie asupra ta. De ce trebuie sa stai, sa analizezi fiecare cuvant, fiecare gest, si sa te intrebi: Oare ce vor spune ei, cei care ma judeca?

Cineva spunea ca ar trebui sa fiu mandra atunci cand descopar ca am dusmani, pentru ca asta inseamna ca sunt o persoana importanta si ca nu trec asa , neobservata. Eu nu vreau sa am dusmani , nu vreau sa fiu judecata fara argumente , nu vreau sa fiu altfel de cum eram si totusi… devin cineva strain mie si convingerilor mele .

Am fost transformata in adult...

Se apropie cu pasi repezi si sfarsitul acestui an ...

Dragostea!

Iubindu-te am inteles pentru prima data fosnetul frunzelor iar glasul cristalin al stropilor de ploaie inca mai dainuie in inima mea.Ce inger te-a indemnat sa imi zambesti si ti-a soptit sa-mi cuceresti sufletul cu vorbe alese?Cum de te-ai ratacit printre muritori si m-ai ales tocmai pe mine sa fiu fericita?Inima mea cauta enigma unui vis si descoperindu-ti lumina din privire a renuntat la cautari.A realizat ca dragostea e atat de aproape incat i-a simtit caldura.
Imi amintesc si acum durerea ce-mi apasa pieptul,inca simt arsura lacrimilor si deznadejdea ce-mi strangea inima de parca vroia sa-i sufoce pana si speranta.Cine ar fi banuit ca aceea e ziua eliberarii?Ce ar fi fost viata daca intr-o seara de aprilie nu te-ai fi apropiat spunandu-mi ca frumusetea unui om vine din interior iar in privirea mea e concentrata puritatea celor mai minunate flori?Am plans de bucurie iar tu mi-ai ascuns lacrimile in palmele tale si le-ai sarutat.
Zile intregi am crezut ca esti o plasmuire a unui inger ce se agata de minuni pentru a crede in viata.Intr-un tarziu ne-am reintalnit si am citit in privirea ta atata intelegere.Inca imi era frica sa nu ne contopim sufletele si sa ne pierdem identitatea.Ma intreb si azi daca merit aceasta fericire si mi-e frica ca nu voi reusi niciodata sa-i platesc pretul.
Caldura sarutului tau imi da putere sa continui sa gust din intensitatea momentului.
Privesc luna.Zambetul ei e atat de misterios incat parca e o intruchipare a viitorului ce-si intinde plasa sa ne inghita sau sa ne faca mai puternici.Imbratisarea ta pare o implorare catre destin.Care acesta ne va asculta ruga sau ne va strivi sub nepasare si ura? Spui ca dragostea e o inclestare a doua spirite insetate de liniste si frumos.Si atunci de unde pasiunea atat de furtunoasa in trairile noastre?
Opreste timpul,ademeneste-l cu caldura in lumea gerului vesnic si al oglinzilor de gheata unde totul e static si alb,iar noi,sa traim intr-un prezent continuu si fericit.Nu zambi!Lasa-ma pe mine sa inving raul,sa-i diminuesc puterea si sa-l fac sclavul meu.Raul si timpul sunt dusmanii nostrii!