Singurele lacrimi a caror amaraciune este deplina sunt acelea care nu cad pe pieptul nimanui si pe care nu le sterge nimeni...
Se apropie, cu pasi repezi, noul an si ca de fiecare data incerc sa fac o balanta a anului care tocmai sta sa-si inchida fila in istorie. A fost bine, a fost rau ? Practic, ce mai conteza?....
Am cazut intr- o prapastie adanca a dezamagirii si deziluziei pentru ca la sfarsit, cand am tras linie si am facut totalul a iesit cu minus.
Oare de ce trebuie sa luptam atat de mult pentru atat de putin ?
Inainte eram bucuroasa doar pentru simplul fapt ca exist, ca am o familie care ma iubeste si pentru care insemn totul. Avem puterea sa ma bucur de soare, care este in fiecare zi mai frumos, si ca oricat de tare ar intepa, trandafirii, sunt la fel de frumosi....
Am uitat sa ma mai bucur de viata si de tot ce inseamna ea.
Poate veti spune ca sunt nebuna si poate ca nu sunteti departe de adevar, dar nu mai pot sa suport " gunoiul" din jurul meu .
Nu sunt capabila sa inteleg de ce trebuie sa acceptam toate mizeriile doar " pentru ca trebuie". Si nu inteleg de ce suntem impartiti in adulti si copii cand de fapt ar trebui sa fim cu totii copii pentu ca asta suntem.( si nu ma refer la varsta ). Adultii, sunt in realitate doar niste copii in haine prea mari care au primit niste jucarii mult prea sofisticate pentru ei . Copii, care au pretentia sa fie tratati ca niste oameni mari dar care atunci cand se supara "isi iau jucariile si pleca acasa".
Nu stiu de ce nu este posibil sa ramanem cu sufletul curat, de copil, si sa fim capabili sa spunem mereu ce ne supara la cei din jur , cu riscul de a rani dar cu posibilitatea de a vindeca. De ce trebuie sa incerci sa descifrezi adevarata fata a lumii si apoi dupa ce ai prins curajul sa o" saruti" sa te plesnesca atat de rau incat sa simti cum toata lumea se naruie asupra ta. De ce trebuie sa stai, sa analizezi fiecare cuvant, fiecare gest, si sa te intrebi: Oare ce vor spune ei, cei care ma judeca?
Cineva spunea ca ar trebui sa fiu mandra atunci cand descopar ca am dusmani, pentru ca asta inseamna ca sunt o persoana importanta si ca nu trec asa , neobservata. Eu nu vreau sa am dusmani , nu vreau sa fiu judecata fara argumente , nu vreau sa fiu altfel de cum eram si totusi… devin cineva strain mie si convingerilor mele .
Am fost transformata in adult...
Se apropie cu pasi repezi si sfarsitul acestui an ...
Chiar asa, inainte ne faceau fericiti anumite lucruri simple si banale, nici eu nu inteleg de ce si-au pierdut importanta
RăspundețiȘtergere